DESPRE ARTIST

Într-unul din acele apartamente cu pereţii inundaţi de istorie din centrul Bucureştilor, tablourile îşi schimbă, cu o viteză nu foarte des întâlnită, aşezarea. Privirile pe care le aruncă, din când în când, cei doi pictori care îşi împart atelierul (ca şi viaţa, dealtfel), induc o stare de "parcă i-ar trebui un ultim retuş". Aşa că pictura coboară de pe simeză, se apropie de şevaletul ocupat de o altă pânză în lucru şi aşteaptă. Probabil că nici unul dintre tablouri nu ar atinge vreodată o formă finală dacă nu ar apărea, la timp, un cumpărător. Vali Irina Ciobanu şi Radu Ionescu abordează perfecţionismul de la distanţa ludicului. Atât când pictează, cât şi când joacă rolul pedagogului.

Care e definiţia luxului, dată de un artist?
Să ai cele mai bune materiale de pe piaţă la ora actuală, cei mai buni pigmenţi, cele mai scumpe pensule, pânzele cele mai de calitate etc. Să-ţi poţi permite să faci experimente fără să-ţi pui problema costului materialelor, să încerci toate tehnicile, să studiezi tot ce-i nou în domeniu, să te joci. Din punctul ăsta de vedere suntem nişte norocoşi, trăim în lux. Avem o rezervă foarte mare de materiale, putem lucra câţiva ani de aici înainte fără să trebuiască să ne cumpărăm un tub de alb (tot timpul am cel puţin 10 tuburi de alb în trusa mea de scule), suntem nişte hârciogi. Luxul de a experimenta te ajută să evoluezi mai rapid. Să-ţi vină idei, să inovezi. A avea acces la cele mai bune materiale în orice moment te stimulează să lucrezi mai bine, să fii mai inspirat. Ei, culmea luxului ar fi să ne putem permite să vizitam toate muzeele lumii, să vedem lucrările marilor maeştrii în original, ăsta chiar ar fi un lux. Probabil că vom reuşi să facem şi asta cu timpul.

Este pictura, în sine (şi arta, în general, de fapt), un lux? Se poate trăi doar din pictură?
Depinde cum priveşti lucrurile. Noi mergem la atelier în fiecare zi de dimineaţă ca la orice serviciu. Ne petrecem acolo 10-12 ore pe zi şi lucrăm indiferent de chef şi inspiraţie pe idee; nu ai chef de acuarelă, sigur poţi lucra – ştiu şi eu – ulei pe pânză, sau tempera pe lemn. Nu ai chef de portret, poate îţi vine inspiraţia să lucrezi un peisaj cu maci sau o marină. În pictură e nevoie de multă perseverenţă, de multă muncă. Trebuie să lucrezi zi de zi fiindcă altfel te trezeşti că lucrurile pe care le puteai face le-ai uitat, uiţi acorduri cromatice, proporţii şi trucuri tehnice, deci trebuie să fii ancorat în munca ta tot timpul. E adevărat că se poate întâmpla să nu ai inspiraţia şi concentrarea necesară să pictezi zilnic, dar tot ceva legat de pictură vom face. Fie că mergem să vizitam o expoziţie, prin librării să achiziţionăm un album, la teatru să vedem o piesă cu o scenografie interesantă, totul pentru a ne stimula imaginaţia şi chema muza. În momentul în care priveşti pictura ca pe un serviciu, normal că poţi trăi din asta. Munceşti zi de zi în speranţa că munca îţi va fi răsplătită, că ceilalţi vor aprecia eforturile tale şi-şi vor dori să aibă un tablou semnat de tine. Din experienţa noastră, tenacitatea este de cele mai multe ori răsplătită, şi nu numai. Dedicaţia, pasiunea, dorinţa de a te autodepăşi este apreciată ca atare. Este imposibil să nu poţi trăi din artă dacă îţi dedici tot timpul ei, aşa cum este puţin probabil să trăieşti din asta în momentul în care pictezi câteva ore la sfârşit de săptămână.

Este un lux să avem un tablou original în casă?
Nu neapărat. A poseda o pictura originală nu intră în categoria lux. Poate a avea o pictură de calitate să intre în această categorie. Cred că dacă eşti pasionat de artă, indiferent de posibilităţile financiare, îţi poţi permite o pictură. Poate nu un ulei pe pânză (care este foarte la modă în acest moment). Dar o acuarelă frumoasă, o gravură sau o tempera pe mucava sigur îşi permite toată lumea. Din păcate oamenii sunt fascinaţi de printurile din marile magazine, care sunt expuse cu rame spectaculoase şi-şi decorează casele cu aceste muşamale deşi, cu aceiaşi bani, ar putea să-şi cumpere o lucrare originală. Dar ţine de cultură şi de promovare, la urma urmei. Marile magazine îşi promovează printurile, din păcate, mult mai bine decât îşi promovează galeriile artiştii. Asta e situaţia în acest moment. Suntem siguri că lucrurile se vor schimba cu timpul, iar oamenii vor începe să aprecieze unicitatea unei lucrări în detrimentul dimensiunii şi a cadraturii sclipitoare, îşi vor dori să aibă pe perete o lucrare în care artistul a pus suflet decât o copie neinspirată sau un print de mari dimensiuni.

Sfătuiţi cititorii să îşi cumpere o pictură originală datorită rezonanţei autorului? Sau poate fi suficientă percepţia proprie asupra lucrării?
Depinde şi aici de felul în care priveşti lucrurile. Dacă-ţi doreşti o lucrare în sufragerie sau în dormitor, sfatul nostru este să-ţi cumperi o lucrare care-ţi place, indiferent cine o semnează. Vei trăi cu ea, la urma urmei. O vei privi ani de zile, trebuie să-ţi placă, să-ţi transmită ceva, să-ţi facă ziua mai frumoasă. În momentul în care doreşti să faci o investiţie în artă, lucrurile se schimbă. Va trebui să studiezi piaţa, autorii, evoluţia lor şi cota lucrărilor. Este la fel ca la bursă, investeşti în ceva şi speri că ai făcut investiţia bună, dar ca să investeşti trebuie să te pricepi. Sau măcar sa ai un specialist care să te sfătuiască. Avem prieteni care s-au retras din activitate şi şi-au dedicat viaţa artei. Studiază licitaţiile, cotele artiştilor pe piaţă, apariţia lor în albume de specialitate, apartenenţa lor în colecţii şi aşa mai departe. Sunt adevăraţi cunoscători. Dacă îi dedici suficient timp şi perseverenţă acestui hobby, el poate deveni o afacere profitabilă.

De unde dragostea pentru artă? A moştenit vreunul din voi pasiunea sau talentul?
Radu susţine ca toţi oamenii sunt talentaţi numai că doar cei norocoşi îşi descoperă talentul şi şi-l cultivă. Eu personal nu ştiu ce să spun. Am întâlnit oameni care nu pot desena, nu au simţul proporţiilor şi nici un pic de spirit de observaţie, sunt acromaţi complet. E adevarat că ar putea să aibă un talent muzical excepţional, dar cum eu nu am ureche muzicală deloc (deşi mama mea are o voce foarte frumoasă, deci ideea de moştenit talentul pică din start) nu am cum să-mi dau seama. Cred că totuşi cu dragostea pentru artă te naşti, cu o aplecare specială către un domeniu artistic: muzică, pictură, literatură sau altceva; e nevoie însă de o tenacitate şi o voinţă teribilă pentru a excela în domeniul în care ţi-ai propus. Talentul pe care doreşti să-l cultivi. Vorba proverbului: "Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă". Dacă ai norocul să-ţi descoperi un talent îţi trebuie apoi o voinţă de fier pentru a-l cultiva şi a-l dezvolta. Degeaba eşti foare talentat dacă nu munceşti şi nu-ţi dedici tot timpul domeniului respectiv. La mine în familie nu pictează nimeni, deşi am descoperit că, dacă este încurajată corespunzator, şi sora mea poate picta, chiar şi mama. Pe tatăl meu nu am avut încă ocazia să-l aşez în faţa şevaletului, dar mi-am propus să-l testez. Poate moştenim talentul de la vreo rudă îndepărtată care nu a avut ocazia niciodată să şi-l manifeste, Dumnezeu ştie.

Care a fost cea mai scumpă pictură pe care aţi vândut-o?
Cred că este irelevant să spunem care-i cea mai scumpă lucrare vândută vreodată, este o excepţie. Lucrarile noastre, în funcţie de tehnică, dimensiune şi complexitatea subiectului au preţuri între 500 şi 1500 de euro. Iar dacă se întâmplă o dată sau de două ori pe an să vindem o lucrare cu 3000 sau 3500 de euro nu înseamnă nimic. Dacă se întâmplă să facem o reducere sau să facem cadou o lucrare, iaraşi este irelevant. Ideea e să fii constant, să impui pe piaţă un gen la un anumit preţ şi să încerci să-i faci o cotă, dacă mă pot exprima aşa. Lucrarea cea mai scumpă este un bonus pentru inspiraţie maximă şi încurajare. Noi am crescut de fiecare dată preţurile cu multă grijă, aducând mereu ceva nou. Nu măresc preţurile fiindcă am prea multe comenzi, aşa cum nu reduc preţurile doar fiindcă este criză financiară. Toate se întâmplă încet, preţurile cresc o dată cu noi, cu evoluţia noastră ca artişti.

Ce pasiuni aveţi? Ce altfel de proiecte mai realizaţi?
Radu are ca pasiune fotografia, eu literatura. Tot legate de artă, bineînţeles. Dedicăm pasiunilor noastre atâta timp cât e posibil. În vacanţe, Radu fotografiază tot ce-i în jurul nostru. Eu citesc non-stop, încercând să recuperez şi să fiu la curent cu ce e nou în literatură. Pictura ne ocupă tot timpul, nu prea mai avem timp de altfel de proiecte. Toată existenţa noastră se învârte în jurul picturii. Sâmbetele organizăm cursuri de desen şi pictură, în vacanţe facem fotografie de documentaţie, încercând să surprindem subiecte noi pentru lucrări viitoare, mergem în tabere de creaţie pentru a lucra şi a întâlni colegi de breaslă, vizităm muzee şi expoziţii etc. Construim proiecte pentru lucrări viitoare, pentru expoziţii viitoare.

Puteţi executa orice cerinţă exclusivistă a clientului? Şi aici mă refer la dimensiunea tabloului, materialul (lemn sau pânză), materialele folosite…
Binenţeles. Şi este normal să fie aşa. O lucrare trebuie să stea bine în spaţiul în care este aşezată, să intre în armonie cu lucrurile din jurul ei. Se întâmplă deseori să mergem să vedem spaţiul sau să avem fotografii cu locul unde va fi aşezat tabloul respectiv. Clientul va impune atunci dimensiunea, poate şi subiectul, spaţiul va impune cromatica. Artistul trebuie să se muleze pe aceste cerinţe şi să încerce să facă o lucrare cât mai bună pornind de la aceste elemente, nu? Majoritatea clienţilor noştri sunt însă oameni de o anumită condiţie. Inteligenţi, flexibili – şi acceptă sugestiile pe care le facem. Un anumit subiect se pretează într-o anumită abordare mai bine pe pânză decât pe lemn, sau invers, în acrilic, ulei sau tempera etc. Ei nu cunosc detaliile tehnice; atunci este o colaborare, o simbioză de idei pentru că lucrarea să iasă cât mai interesantă şi să stea cât mai bine în spaţiul care-i este dedicat.

Cuprinde colecţia Vali Irina Ciobanu – Radu Ionescu?
Cuprinde lucrări de la colegi. Avem câteva lucrări de grafică foarte frumoase şi acuarele în sufragerie, câteva uleiuri achiziţionate de la colegi şi lucrări de la elevii cu care am lucrat de-a lungul timpului. Pictură veche moştenire de familie, obiecte decorative din alamă, ceramică, argint sau cupru şi altele. Nu suntem colecţionari în sensul strict al cuvântului. Suntem iubitori de frumos şi e normal să fim înconjuraţi de lucruri frumoase.

Text: Răzvan Dinu